« Prevenirea și gestionarea efectelor stresului prin exerciții de relaxare

Hipnoza și managementul durerii »

Apr 11

Milton Erickson- o metaforă

    Milton Erickson doctor în medicină și psihologie este apreciat ca una dintre cele mai creative și ingenioase personalități psihoterapeutice ale tuturor timpurilor. El a fost atât un terapeut foarte creativ cât și un profesor remarcabil în psihoterapie.

    Milton Erickson a fost renumit pentru metaforele și poveștile terapeutice pe care le folosea cu multă artă și știință în cadrul muncii sale, fie că era vorba de psihoterapie, fie că era vorba de un seminar de predare elevilor săi.

     Iată una dintre povestirile lui din copilărie. Povestire pe care eu o îndrăgesc:

    Este vorba o poveste legată de plimbarea pe care Erickson a făcut-o împreună cu prietenii săi la câteva mile depărtare de casa sa. În acea vreme oamenii nu prea călătoreau foarte departe de locuințele lor, iar zona în care ajunseseră nu le era familiară. Copiii au mers pe un drum de țara, iar pe lângă ei a trecut un cal care în mod evident își aruncase călărețul. Erickson împreună cu prietenii săi au mânat calul într-o ogradă, și când l-au adus în curte, au prins calul și l-au liniștit. Erickson a spus, “Am să duc acest cal înapoi acasă, înapoi la stăpânul său”. Prietenii săi au răspuns: “Dar nici măcar nu știm al cui este calul. Cum ai să faci asta?” Erickson a răspuns: ”Nici-o problemă.” A sărit în spatele calului, i-a spus calului să pornească, iar calul a ieșit din ogradă și a apucat-o la dreapta. Erickson i-a dat pinteni calului în josul drumului. Așa cum mergeau ei în josul drumului, când și când calul încerca să se abată de la drum pentru a mânca fie buruieni fie fân. Erickson doar îl aducea înapoi pe drum și îl îndemna mai departe. Câteva mile mai în josul drumului, calul s-a răsucit și a intrat într-o altă ogradă. Stăpânul a auzit agitația, a ieșit afară și a exclamat: “Acesta este calul meu. Cum ați știut să-mi aduceți calul acasă? Nu vă cunosc. Nu ați știut că acesta este calul meu.” Erickson i-a răspuns:”Aveți dreptate, nu am știut unde să aduc calul, dar calul cunoștea drumul. Tot ce am făcut a fost să-l fac   să-și urmeze drumul și să-l îndrum să meargă mai departe.”

        După care, Erickson a încheiat spunand: “Cred că aceasta este metoda de a face psihoterapie”.

       Zi frumoasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>